COMUNICAT
Aeroportul Internațional Oradea a lansat un chestionar on-line, pentru care este interesat să colecteze în special opiniile locuitorilor din aria geografică deservită de acesta.
Acest chestionar va constitui un ajutor pentru a cunoaşte mai bine aşteptările potenţialilor pasageri, destinaţiile unde aceștia vor să călătorească, iar punctul de vedere exprimat pe această cale poate influenţa decizia operatorilor aerieni interesaţi pentru deschiderea de noi rute.
Un subiect de mare interes pentru comunitate îl reprezintă dezvoltarea conexiunilor aeriene cu noi destinaţii, valorificând necesitatea existentă în zona de vest a României. Un prim pas important în acest demers îl reprezintă consultarea potenţialilor beneficiari ai serviciilor de transport pe calea aerului. Prin urmare, una din cele mai dezbătute chestiuni referitoare la Aeroportul Internațional Oradea se regăsește de asemenea în acest chestionar, respectiv destinațiile către care ar trebui introduse atât zboruri permanente cât şi zboruri charter.
Chestionarul solicită orice altă părere a celor interesați referitoare la activitatea Aeroportului Internațional Oradea.
Pentru a completa chestionarul lansat de Aeroportul Internațional Oradea, accesați
